Litigiile de malpraxis sunt generate de rezultate adverse și vătămări semnificative ale pacientului sau decesul acestuia. Cazurile sunt construite prin identificarea îngrijirii inadecvate a pacientului, deficiențe în diagramă și documentare, mărturii dăunătoare și probleme potențial inflamatorii. Sursele primare de dovezi sunt dosarul medical, politicile, protocoalele, ghidurile și materialele de instruire. Malpraxis medical este afirmat în multe tipuri diferite de situații de îngrijire a pacientului, inclusiv neglijență, erori sau omisiuni în tratarea pacientului, neinformarea pacientului cu privire la riscul unei proceduri sau medicamente, neobținerea și documentarea consimțământului informat pentru tratament sau procedură, conduită neprofesională, abuzul pacientului, păstrarea inadecvată a registrelor, supramedicația și practicarea medicinei fără licență. De asemenea, ecografiștii pot fi citați într-o acțiune în răspundere, mai ales dacă au furnizat un diagnostic preliminar unui pacient sau un raport preliminar unei alte părți decât medicul interpret.

Ecografiștii de diagnosticare ar trebui să cunoască și să respecte următoarele instrumente pentru a gestiona și a reduce riscul de răspundere:

• Domeniul de aplicare și limitările sale

• Codul de etică și statutul organismului de reglementare, acolo unde este cazul

• Reglementări și legislație

• Sensibilitate culturală (de ex., retușuri);

• Standarde de practică;

• Principiul ALARA (Cast Low As Reasonably Achievable) pentru a minimiza expunerea pacientului la undele sonore;

• Documentație

• Confidențialitate și confidențialitate

• Politicile și procedurile unității

• Documentarea consimțământului pacientului

• Documentație adecvată a evidenței informațiilor de sănătate

• Controlul infecției

• Politica privind hărțuirea și abuzul (de exemplu, prin faptul că nu îi cere pacientului să se dezbrace în mod inutil, trebuie să atingă pacienții numai în acele zone necesare pentru a facilita efectuarea procedurii)

• Asigurare de răspundere profesională. Înțelegând vulnerabilitățile pe care ecografiștii le pot întâlni în practica lor profesională și aplicând strategiile recomandate în acest articol, aceștia pot contribui la reducerea potențialei expuneri la răspundere și la asigurarea unei îngrijiri de calitate a pacienților.

În unele cazuri, imaginile sonogramelor sunt perfect precise, dar interpretarea lor este greșită din cauza unei diagnosticări greșite anterioare. De exemplu, tehnologia cu ultrasunete poate detecta de obicei bătăile inimii fetale până în a șaptea săptămână de sarcină. Dacă un ecograf nu poate găsi această caracteristică atunci când examinează o femeie care are cel puțin șapte săptămâni, ar putea însemna că există o problemă sau ar putea însemna pur și simplu că medicii au calculat greșit cât de departe se află de fapt.

În ciuda progreselor în tehnologia cu ultrasunete, care au simplificat procedura în ultimii ani, captarea imaginilor detaliate necesită încă o anumită experiență. Tehnicienii neexperimentați sau incompetenți care nu reușesc să obțină imagini de calitate ale zonei în cauză pot împiedica medicii să pună diagnostice precise.

Obezitatea poate face practic imposibil pentru ecografiști să obțină imagini clare ale țesutului moale care trebuie examinat. Din fericire, există de obicei alternative la procedura tradițională cu ultrasunete care pot oferi rezultate comparabile. De exemplu, femeile însărcinate supraponderale pot suferi ecografii transvaginale în schimb după 12 până la 15 săptămâni.